Despre noi

shortcut suveika.ro

Noi putem să vă ajutăm atunci când alte metode de consultanţă par să fi dat greş

Suveika oferă servicii de consultaţă în business, folosind metodele antropologiei culturale, adaptate mediului de afaceri din România. Echipa noastră este formată din antropologi, sociologi şi etnografi. Împreună am dezvoltat o nouă manieră de abordare şi de studiu în domeniile: comportament client, cultură organizaţională, marketing insight&foresight. Ne bazăm pe trei principii fundamentale: înţelegere profundă a cazului studiat, explicaţie clară, acţiune eficientă.

Abordare inovativă. Ce aduce nou Suveika faţă de celelalte companii prezente pe piaţă? Utilizarea eficientă a metodelor antropologiei culturale, care permit o viziune completă şi complexă asupra lumii înconjurătoare. Suveika vă ajută să înţelegeţi adevărata stare de fapt, să găsiţi explicaţii profunde ale proceselor, să identificaţi noi oportunităţi pentru clienţii Dumneavoastră.

Avem încredere în intuiţia şi rigoarea Dumneavostră, respingem părerile preconcepute, credem în inteligenţă, punem în balanţă raţiunea, dar şi emoţia.

Apreciem eleganţa în comportament şi comunicare.

Noi putem să vă ajutăm atunci când alte metode de consultanţă par să fi dat greş. Identificăm pe teren oportunităţi nebănuite şi direcţii clare pentru a depăşi momentele dificile. Doar o înţelegere profundă a realităţii din interior pregăteşte terenul pentru soluţii eficiente.